Biserica fortificata din Viscri se afla in comuna Bunesti, judetul Brasov. Ea se afla la 80 km de Brasov si 40 km de Sighisoara.
In jurul anilor 1100 secuii sunt adusi in sud-estul Transilvaniei de catre regii maghiari ca si colonizatori cu rolul de a apara si extinde zona de influenta maghiara in zona. Un secol mai tarziu acestia sunt mutati la poalele Carpatilor Orientali, odata cu inaintarea dominatiei maghiare iar in locul lor sunt adusi sasii.
Colonistii germani-sasii (care s-au asezat în Viscri ca imigranti după domnia regelui Geza al II-lea, adica după 1162, ca „alii Flandrenses", in ultimul sfert al secolului XII) au gasit pe promontoriul din nord-estul comunei actuale o mica capela. Aceasta era construita din calcar alb-verzui, avea forma rectangulara, cu absida semicirculara spre rasarit, iar unicele podoabe erau pietrele cubice ecarisate ce formau colturile salii si inceputul absidei, o arcada semicirculara a intrarii sudice. Sala avea un tavan plat, absida o semicalota (lungimea capelei era de 13,5 m, a sălii de 9,80 m, latimea salii în vest de 7,8 m si in est de 8 m). Dupa piesele descoperite in mormintele dinauntrul si din afara capelei, monede si cercei de tampla de la începutul secolului XII, aceasta se datează între 1100-1120.
Pe urmele unei vechii capele au construit o fortareata. Fortificatia ovala cu inaltimea de 5-7m a fost construita in sec. XII. Capela fost modificata progresiv si transformata in biserica in trei etape conform necesitatilor timpului.
Zidul exterior s-a păstrat doar parțial. Două turnuri, în partea de vest și de nord a zidului interior, turnul porții și cele două bastioane în sud și est, formeaza împreuna cu turnul porții fortificația de pe deal. Fortificatia avea sase turnuri, cel mai vechi fiind turnul bisericii, construit in secolul XIII cu peretii de 2-3m.
Deoarece Viscri n-a fost niciodată proprietate nobiliara, conducatorul obstii sătesti, greavul, a ridicat turnul de locuință - donjon, in a doua jumătate a secolului XIII spre folosința personala. Intrucat temelia turnului taie un mormânt, avem dovada ca el a fost cladit ulterior capelei, cand locul nu mai servea ca cimitir.
In jurul anului 1500 biserica a fost fortificata. Astfel a fost prelungita sala bisericii si s-a făcut legatura cu donjonul pana atunci de sine statator. Donjonul a fost inaltat cu un nivel cu camere pentru clopote si cu drum de straja pe console. Un al saselea nivel prevazut cu orificii de tragere este realizat in acoperis.
Turnul Portii din 1650 adaposteste clopotele.
In secolul XVIII a fost construit incă un zid de aparare exterior, care s-a pastrat doar partial. Doua turnuri, in partea de vest si de nord a zidului interior, turnul portii si cele două bastioane in sud și est, formeaza impreuna cu turnul portii fortificatia de pe deal, vizibila de la distanta. Prin usa de langa poarta principala se patrunde in curtea interioara, unde se afla pe partea stanga intrarea in muzeu. Coridorul de aparare original, așezat la înaltime, a fost in mare parte înlocuit cu camari pentru alimente, impreuna cu nivelul fortificat al corului spre sfarsitul secolul al XVIII-lea.
Cetatea în sec XIX și-a pierdut rolul de aparare, și a suferit unele modificări.
In 1970-71 cetatea a fost temeinic restaurata, reconstruindu-se coridorul de aparare al bastionului de est, iar după 1990 a intrat în patrimoniul mondial UNESCO.
Pentru că a fost cetate de aparare, zidurile înalte o fac să fie puţin vizibila din exterior. Toate bastioanele si turnurile au guri de tragere.
In cetate se retrageau toti locuitorii atunci cand satul era sub asediu.
In interiorul bisericii intreg mobilierul original a fost pastrat, orga veche de 300 de ani (costruită de cunoscutul constructor Johann Thois), bancile de lemn sculptat pe care se asezau oamenii la slujba, o cutie a milei pictată manual, altarul pictat nu au suferit nicio modificare. Dintre obiectele de cult trebuie mentionata cupa de aur pentru impartașanie, din secolul al XV-lea.
In biserica existau nişte reguli foarte clare. Femeile şi copiii stateau în centru, iar bancile lor erau mai scunde si erau confecţionate din dulapuri.
Satul este numit şi satul prinţului Charles, deoarece acesta detine aici o casă cumparata inca din 1996.
In jurul anilor 1100 secuii sunt adusi in sud-estul Transilvaniei de catre regii maghiari ca si colonizatori cu rolul de a apara si extinde zona de influenta maghiara in zona. Un secol mai tarziu acestia sunt mutati la poalele Carpatilor Orientali, odata cu inaintarea dominatiei maghiare iar in locul lor sunt adusi sasii.
Colonistii germani-sasii (care s-au asezat în Viscri ca imigranti după domnia regelui Geza al II-lea, adica după 1162, ca „alii Flandrenses", in ultimul sfert al secolului XII) au gasit pe promontoriul din nord-estul comunei actuale o mica capela. Aceasta era construita din calcar alb-verzui, avea forma rectangulara, cu absida semicirculara spre rasarit, iar unicele podoabe erau pietrele cubice ecarisate ce formau colturile salii si inceputul absidei, o arcada semicirculara a intrarii sudice. Sala avea un tavan plat, absida o semicalota (lungimea capelei era de 13,5 m, a sălii de 9,80 m, latimea salii în vest de 7,8 m si in est de 8 m). Dupa piesele descoperite in mormintele dinauntrul si din afara capelei, monede si cercei de tampla de la începutul secolului XII, aceasta se datează între 1100-1120.
Pe urmele unei vechii capele au construit o fortareata. Fortificatia ovala cu inaltimea de 5-7m a fost construita in sec. XII. Capela fost modificata progresiv si transformata in biserica in trei etape conform necesitatilor timpului.
Zidul exterior s-a păstrat doar parțial. Două turnuri, în partea de vest și de nord a zidului interior, turnul porții și cele două bastioane în sud și est, formeaza împreuna cu turnul porții fortificația de pe deal. Fortificatia avea sase turnuri, cel mai vechi fiind turnul bisericii, construit in secolul XIII cu peretii de 2-3m.
Deoarece Viscri n-a fost niciodată proprietate nobiliara, conducatorul obstii sătesti, greavul, a ridicat turnul de locuință - donjon, in a doua jumătate a secolului XIII spre folosința personala. Intrucat temelia turnului taie un mormânt, avem dovada ca el a fost cladit ulterior capelei, cand locul nu mai servea ca cimitir.
In jurul anului 1500 biserica a fost fortificata. Astfel a fost prelungita sala bisericii si s-a făcut legatura cu donjonul pana atunci de sine statator. Donjonul a fost inaltat cu un nivel cu camere pentru clopote si cu drum de straja pe console. Un al saselea nivel prevazut cu orificii de tragere este realizat in acoperis.
Turnul Portii din 1650 adaposteste clopotele.
In secolul XVIII a fost construit incă un zid de aparare exterior, care s-a pastrat doar partial. Doua turnuri, in partea de vest si de nord a zidului interior, turnul portii si cele două bastioane in sud și est, formeaza impreuna cu turnul portii fortificatia de pe deal, vizibila de la distanta. Prin usa de langa poarta principala se patrunde in curtea interioara, unde se afla pe partea stanga intrarea in muzeu. Coridorul de aparare original, așezat la înaltime, a fost in mare parte înlocuit cu camari pentru alimente, impreuna cu nivelul fortificat al corului spre sfarsitul secolul al XVIII-lea.
Cetatea în sec XIX și-a pierdut rolul de aparare, și a suferit unele modificări.
In 1970-71 cetatea a fost temeinic restaurata, reconstruindu-se coridorul de aparare al bastionului de est, iar după 1990 a intrat în patrimoniul mondial UNESCO.
Pentru că a fost cetate de aparare, zidurile înalte o fac să fie puţin vizibila din exterior. Toate bastioanele si turnurile au guri de tragere.
In cetate se retrageau toti locuitorii atunci cand satul era sub asediu.
In interiorul bisericii intreg mobilierul original a fost pastrat, orga veche de 300 de ani (costruită de cunoscutul constructor Johann Thois), bancile de lemn sculptat pe care se asezau oamenii la slujba, o cutie a milei pictată manual, altarul pictat nu au suferit nicio modificare. Dintre obiectele de cult trebuie mentionata cupa de aur pentru impartașanie, din secolul al XV-lea.
In biserica existau nişte reguli foarte clare. Femeile şi copiii stateau în centru, iar bancile lor erau mai scunde si erau confecţionate din dulapuri.
Satul este numit şi satul prinţului Charles, deoarece acesta detine aici o casă cumparata inca din 1996.
Comentarii